SO: Instrucțiuni Pentru Instalarea Unei Distribuții De Linux Install Guide

User Manual:

Open the PDF directly: View PDF PDF.
Page Count: 12

Ghid de instalare Linux, în mod dual-boot, pe un calculator cu Windows preinstalat
Observații preliminare:
i) Pașii de urmat pentru instalarea Linuxului descriși în cele ce urmează sunt formulați în ipoteza că
aveți deja instalat Windowsul pe calculatorul pe care doriți să instalați Linuxul, și doriți să puteți porni,
după dorință, fie Windowsul, fie Linuxul, la fiecare utilizare a calculatorului. Acest scenariu se numește
instalare dual-boot, i.e. două (sau mai multe) sisteme de operare instalate “în paralel” pe același disc,
pentru utilizarea alternativă a oricăruia dintre ele.
ii) În situația în care calculatorul pe care doriți să instalați Linuxul nu are deja preinstalat vreun sistem
de operare (nici Windows, nici altceva), e.g. dacă tocmai v-ați cumpărat un calculator nou fără SO
preinstalat pe el, atunci o parte dintre pașii de mai jos se simplifică mult (e.g. pasul 6 – eliberarea de
spațiu pe disc pentru instalarea sistemului Linux), iar alți pași (precum ar fi 3, 4 și 5) vor trebui realizați
folosind un alt calculator, ce are deja instalat un sistem de operare pe el (Windows sau Linux).
Sumar:
Pasul 1. Alegerea distribuției de Linux
Pasul 2. Alegerea unei variante a acelei distribuții de Linux, adică a unei interfețe grafice dintre cele
oferite de furnizorul acelei distribuții
Pasul 3. Descărcarea ‘kitului de instalare’, sub forma unui fișier iso
Pasul 4. Verificarea integrității fișierului iso descărcat
Pasul 5. Pregătirea unui stick USB, configurat pentru bootarea versiunii de Linux descărcată
Pasul 6. Eliberarea de spațiu pe disc, pentru a putea instala pe disc distribuția de Linux aleasă
Pasul 7: Pornirea unei sesiuni live de Linux de pe stick-ul USB pregătit la pasul 5
Pasul 8: Instalarea distribuției de Linux pe discul intern al calculatorului
Pasul 9: Alte configurări suplimentare, de efectuat după instalarea distribuției de Linux alese
Pasul 1. Alegerea distribuției de Linux
Orice distribuție poate fi folosită pentru lucrul la disciplina SO, astfel că alegerea uneia anume o puteți
face pe bază de preferințe personale, experiență de utilizare anterioară, etc.
Recomandare pentru începători/nehotărâți:
Alegeți distribuția Linux Mint, disponibilă la adresa: https://linuxmint.com/
Ultima versiune disponibilă este Linux Mint 18.3, și această versiune are mai multe ‘ediții’ deoarece,
spre deosebire de Windows, în Linux există mai multe interfețe grafice: GNOME, KDE, ș.a. (Notă: o
prezentare a acestora va urma în curând, într-unul dintre cursurile viitoare.)
Pasul 2. Alegerea unei variante a acelei distribuții de Linux, adică a unei interfețe grafice dintre
cele oferite de furnizorul acelei distribuții
La fel ca la pasul 1, și aici alegerea o puteți face pe bază de preferințe personale, experiență de utilizare
anterioară, etc.
Recomandare pentru începători/nehotărâți:
- ediția Cinnamon (cu interfață de tipul GNOME), dacă aveți calculator/laptop de generație mai recentă
- ediția MATE (cu interfață de tipul GNOME), dacă aveți calculator/laptop de generație mai veche
Alte ediții disponibile:
- ediția KDE
- ediția Xfce, utilă pentru cei cu calculatoare foarte vechi (de genul 10 ani vechime)
Mai multe detalii despre aceste ediții de Linux Mint găsiți în documentația oficială, la adresa:
https://linuxmint-installation-guide.readthedocs.io/en/latest/choose.html
Pasul 3. Descărcarea ‘kitului de instalare’, sub forma unui fișier iso
Sub Windows, descărcați din pagina de download a distribuției Linux Mint fișierul iso corespunzător
ediției alese mai sus și corespunzător arhitecturii hardware pe care o are calculatorul/laptopul vostru: 32
biți vs 64 biți.
(Notă: există diverse utilitare disponibile pentru platforma Windows cu ajutorul cărora puteți afla informații
despre procesorul calculatorului vostru; un exemplu de astfel de unealtă: HWiNFO).
Observații:
i) Dacă aveți procesor pe 32 biți, puteți instala doar sistem de operare (Windows/Linux) pe 32 biți, nu
și pe 64 biți!
ii) Iar dacă aveți procesor pe 64 biți, se recomandă să instalați sistemul de operare (Windows/Linux) tot
pe 64 biți. (Notă: în acest caz se poate instala și un SO pe 32 biți, dar nu va administra la fel de eficient
hardware-ul pe 64 biti al calculatorului!)
Notă: fișierul iso este ‘voluminos’, are aproape 2GB, ca atare descărcarea va dura mai mult sau mai
puțin, în funcție de viteza conexiunii de descărcare; în acest sens, este util să alegeți ca site sursă pentru
descărcare un mirror de la care aveți viteză mare de download. (Sfat: alegerea unui astfel de mirror o puteți
face prin încercări repetate, începând testele cu mirror-urile din România).
Pasul 4. Verificarea integrității fișierului iso descărcat
Datorită dimensiunii mari a acestuia, există probabilitatea ca fișierul iso descărcat să fie corupt. Este
suficient chiar și un singur bit să fie ‘flip-at’ (i.e. schimbat din 0 în 1, sau invers) în timpul transferului,
pentru ca fișierul iso să dea, eventual, erori mai târziu, atunci când îl veți utiliza pentru instalarea
Linuxului.
Tot în pagina de descărcare a distribuției Linux Mint, veți găsi un link (https://linuxmint.com/verify.php)
cu informații despre verificarea integrității fișierului iso descărcat.
Sub Windows, puteți folosi e.g. Total Commander pentru a calcula suma de control sha256 a fișierului
iso descărcat (Indicație: operația respectivă o găsiți în meniul Files din Total Commander).
Observație: suma calculată trebuie să coincidă cu suma listată pentru fișierul iso respectiv în link-ul
indicat la adresa de mai sus (https://ftp.heanet.ie/mirrors/linuxmint.com/stable/18.3/sha256sum.txt).
În caz că sumele nu coincid, înseamnă că fișierul iso a fost corupt în timpul descărcării și va trebui să
încercați din nou descărcarea sa (și verificarea integrității), i.e. repetați pașii 3 și 4.
Mai multe detalii despre verificarea integrității fișierului iso descărcat la pasul 3 puteți citi în
documentația oficială, la adresa următoare:
https://linuxmint-installation-guide.readthedocs.io/en/latest/verify.html
Pasul 5. Pregătirea unui stick USB, configurat pentru bootarea versiunii de Linux descărcată
Luați un stick USB de 4GB, gol (i.e. fără fișiere pe el), și folosiți o unealtă care să 'transcrie' pe stick
conținutul fișierului iso descărcat la pasul 3.
Observație: operația de 'transcriere' se referă la faptul că nu este doar o operație simplă de copiere de
fișiere, ci trebuie stocate pe stick informații specializate pentru a putea porni calculatorul cu sistemul de
operare de pe stick, concept numit sesiune live de Linux (i.e., sistemul de operare este încărcat de pe stick
și rulează din memorie, în mod read-only, i.e. fără a afecta informațiile stocate pe discul calculatorului și fără a
salva pe stick informații de stare modificată, e.g. istoricul comenzilor tastate, programe suplimentare instalate în
sistemul live de pe stick, etc.).
O unealtă cu care puteți face această operație de 'transcriere', inclusiv din Windows, este cea descrisă în
documentația oficială, la adresa următoare:
https://linuxmint-installation-guide.readthedocs.io/en/latest/burn.html
Alte unelte disponibile ca și aplicații în Windows, pe care le puteți folosi alternativ pentru a realiza
pasul 5, ar fi următoarele:
- Rufus, disponibil aici;
- Universal USB Installer, disponibil aici.
Notă: ultima unealtă amintită mai sus este utilă pentru a permite configurarea unui fișier de persistență pe stick,
ce va fi folosit în timpul unei sesiuni live de Linux, pentru a salva informații de stare modificată (e.g. istoricul
comenzilor tastate, programe suplimentare instalate în sistemul live de pe stick, etc.).
Observație: stick-ul USB pregătit în acest pas îl puteți folosi ulterior și în alte scopuri, nu doar pentru
instalarea Linux-ului.
De exemplu, pentru sesiuni de troubleshooting: dacă cândva în viitor se va corupe sistemul de operare
instalat pe disc, puteți porni calculatorul cu sistemul live de pe stick și încerca repararea sistemului de
pe disc folosind diverse comenzi specializate (inclusiv prin 'adăugarea' la sistemul live, i.e. instalarea în
Linuxul de pe stick, de comenzi noi, care nu sunt cuprinse în kitul implicit reprezentat de conținutul fișierului
iso, situație în care fișierul de persistență își dovedește utilitatea pentru a nu fi nevoiți să repetați instalarea acelor
comenzi de fiecare dată când porniți o sesiune live de pe acel stick).
O altă situație în care vă va fi util stick-ul USB pregătit în acest pas, este cea în care va trebui să
refaceți ‘meniul de bootare’ dual-boot instalat pe discul calculatorului – mai multe detalii despre
această situație vor urma în cele de mai jos.
Pasul 6. Eliberarea de spațiu pe disc, pentru a putea instala pe disc distribuția de Linux aleasă
Mai întâi, să ne (re)amintim cum se stochează sistemele de fișiere pe disc. Și anume, fiecare sistem de
fișiere (ce mai este numit și volum de fișiere) se păstrează într-o partiție a discului. Prin urmare, trebuie
mai întâi să eliberați loc pe discul intern din calculator, pentru a putea crea apoi partițiile necesare
pentru instalarea distribuției de Linux.
Explicație:
Discul poate fi privit la nivel logic ca un vector 1-dimensional de unități de stocare, numite blocuri de disc (sau
sectoare de disc). Acest vector poate fi “împărțit” în mai multe intervale contigue de astfel de unități de stocare,
numite partiții, și fiecare partiție, prin formatarea sa logică cu un anumit tip de sistem de fișiere, va putea stoca
exact un volum de fișiere în cadrul acelei partiții, folosind formatul de reprezentare/stocare corespunzător acelui
tip de sistem de fișiere (e.g., NTFS pentru Windows, sau ext4fs pentru Linux).
Pe lângă partiții, la începutul discului se mai păstrează o structură de date (formatul acesteia depinde de schema
de partiționare a discului folosită) ce memorează informații despre partițiile în care a fost “împărțit” acel disc,
într-o așa-numită tabelă de partiții, precum și un cod executabil, numit boot-manager, ce reprezintă un program
ce “știe” cum să încarce sistemul de operare instalat într-una dintre partițiile discului respectiv (sau, putem avea
mai multe sisteme de operare, instalate fiecare în câte una dintre partițiile discului).
Acest cod executabil, cu rol de boot-manager, este memorat în acea structură de date de la începutul discului la
momentul instalării acelui sistem de operare și este un program specific fiecărui sistem de operare (pentru
Windows acest program se numește BCD, iar în cazul Linuxului acest program se numește GRUB).
Există însă mai multe scheme de partiționare a discurilor, folosite pe parcursul timpului. Aceste
scheme depind de arhitectura hardware, precum și de alți factori. Spre exemplu, în cazul arhitecturii
x86/x64, mai depind și de tipul de firmware al calculatorului pe care îl aveți, și anume BIOS vs UEFI.
Explicație:
Marea majoritate a calculatoarelor personale din familia PC-urilor au folosit un firmware numit generic BIOS,
cu diferite implementări realizate de diferiți producători, astfel încât există variații de la un producător la altul
legate, spre exemplu, de secvența specifică de taste ce trebuie apăsată la pornirea calculatorului pentru a putea
intra în meniul de configurare a BIOS-ului, sau de secvența specifică de taste ce trebuie apăsată pentru a afișa
meniul de alegere a dispozitivului de pe care să booteze calculatorul (i.e. să încarce un sistem de operare).
Pentru a afla tastele specifice calculatorului/laptopului vostru, urmăriți cu atenție mesajele afișate pe ecran la
pornirea calculatorului sau consultați documentația oferită de producătorul calculatorului vostru.
Mai multe detalii despre BIOS puteți afla din articolul de aici.
Dacă aveți un calculator/laptop de generație mai recentă, sunt șanse mari ca să aibă un firmware de tip UEFI, în
loc de BIOS. UEFI este un standard mai nou de firmware pentru PC-uri, ce aduce o serie de facilități noi,
precum ar fi cea de Secure Boot, și de asemenea cunoaște diverse implementări realizate de diferiți producători.
Și în acest caz, tastele specifice pentru a intra în meniul de configurare sau în cel de alegere a dispozitivului de
boot pot varia de la un producător la altul, iar pentru a le afla puteți proceda la fel precum am spus mai sus în
cazul BIOS-ului.
Mai multe detalii despre UEFI, precum si despre facilitatea Secure Boot, puteți afla din articolul de aici.
Notă: în cazul în care aveți un calculator cu firmware UEFI, este foarte posibil să eșueze instalarea unei
distribuții de Linux dacă este activată facilitatea Secure Boot, astfel încât este recomandabil să intrati în meniul
de configurare al firmware-ului și să dezactivați această facilitate, înainte de a continua cu pașii 7-8 de mai jos
pentru a instala distribuția de Linux aleasă.
Revenind la subiectul legat de schemele de partiționare a discului, calculatoarele cu firmware BIOS
lucrează cu o schemă de partiționare denumită MBR, iar cele cu firmware UEFI lucrează cu o schemă
de partiționare denumită GPT.
Schema MBR are o serie de limitări, care au fost eliminate o dată cu introducerea schemei GPT,
precum ar fi:
i) dimensiunea maximă a unei partiții suportată de schema MBR este de 2TB, impusă de faptul că
adresele LBA (i.e. adresa logică de adresare a unui bloc de disc) sunt pe 32 biți, iar dimensiunea blocului
este de 512 octeți (Notă: modelele mai noi de discuri au trecut la standardul cu blocuri de 4096 octeți);
ii) numărul maxim de partiții ce pot fi definite în tabela de partiții memorată la începutul discului este
4. (Notă: acestea se numesc partiții primare, și cel mult una dintre ele poate fi declarată ca fiind partiție extinsă,
caz în care nu va stoca un volum de fișiere propriu-zis, precum celelalte maxim 3 partiții primare definite pe
discul respectiv, ci va fi folosită pe post de container, în interiorul ei putându-se defini un număr oarecare de
partiții, numite partiții logice, ce vor putea stoca volume de fișiere. Sub-tabela ce conține informații despre lista
partițiilor logice este stocată la începutul partiției extinse, după care urmează partițiile logice stocate una după
alta în cadrul partiției extinse.)
Mai multe detalii despre schema de partiționare MBR puteți afla din articolul de aici.
Observație:
Windowsul poate fi instalat doar într-o partiție primară, pe când Linuxul poate fi instalat și într-o partiție logică.
În cazul schemei de partiționare GPT, structura de date memorată la începutul discului este mai complexă. Mai
multe detalii despre schema GPT puteți afla din articolul de aici. De reținut însă faptul că nu mai avem limitarea
cu maxim 4 partiții primare, precum la schema MBR.
Ce aveți de făcut pentru a elibera spațiu pe discul intern din calculator, cu scopul de a putea crea apoi
partițiile necesare pentru instalarea unei distribuții de Linux ?
Presupunând că nu mai aveți spațiu liber nepartiționat pe disc, va trebui să alegeți una dintre partițiile
existente deja, dintre cele pe care le utilizați pentru stocarea de date sub Windows, și să încercați să
eliberați suficient spațiu prin redimensionarea partiției alese.
În acest scop, va trebui să mutați (o parte dintre) fișierele stocate pe acea partiție pe un alt dispozitiv de
stocare (e.g. pe un disc extern), iar apoi va trebui să micșorați dimensiunea acelei partiții, folosind
pentru micșorare o aplicație de genul partition-manager, i.e. un program de administrare a partițiilor de
pe disc. Spre exemplu, puteți folosi Disk Management, unealta implicită de administrare a discului din
Windows, sau puteți folosi aplicația Gparted disponibilă în sesiunea live de Linux de pe stick-ul USB
pregătit la pasul 5 (dacă alegeți această a doua variantă, pentru a porni o sesiune live de Linux, consultați cele
descrise la pasul 7).
Recomandare: folosiți aplicația Gparted, căci vă oferă un control mai flexibil al operațiilor de
administrare a partițiilor de pe disc decât unealta implicită din Windows.
Observație importantă: indiferent ce program de administrare a partițiilor de pe disc folosiți, alegeți
doar operația de redimensionare a unei partiții (i.e., doar micșorați partiția, fără să-i modificati poziția de
început a partiției), nu vă recomand, începători fiind, să efectuați operații de mutare a unei partiții (i.e., de
modificare a poziției de început a partiției) deoarece există riscuri mari să apară coruperi de date (o operație
de mutare poate dura un timp mai îndelungat, direct proporțional cu dimensiunea partiției mutate, căci se copie
sector cu sector, de la vechea poziție la noua poziție, întreaga partiție; astfel, pe parcursul efectuării acelei
mutări, sunt șanse mai mari să apară fie o cădere de curent (care vă va afecta, dacă lucrați pe un desktop fără
baterie UPS, sau pe un laptop fără să aibă acumulatorul încărcat), fie vreun blocaj al sistemului care va cauza
nefinalizarea cu succes a operației de mutare a partiției).
De cât spațiu liber este nevoie pe disc pentru a putea instala distribuția Linux Mint ?
Conform documentației oficiale, aveți nevoie de aprox. 15 GB pentru partiția principală ce va conține
sistemul de fișiere '/'. La aceasta se adaugă, eventual, spațiul necesar pentru partiția de swap.
Observații:
i) Ulterior, după ce căpătați experiență, la instalările viitoare de Linux puteți decide să alocați partiții
separate pentru anumite directoare (e.g. pentru directorul /home), dar la această primă instalare este
suficient să alocati o singură partiție pentru întreg sistemul de fișiere '/', precum am spus mai sus.
ii) Dimensiunea partiției de swap (care este folosită pentru administrarea memoriei virtuale prin paginare la
cerere, despre care vom discuta într-un curs ulterior) se alege în funcție de cantitatea de RAM pe care o
aveți instalată în calculator și în funcție de gradul de încărcare (i.e. numărul de aplicații pe care intenționați
să le rulati simultan) pe care îl anticipați în folosirea ulterioară a sistemului.
Notă: Nu există o rețetă universală care să ne dea un răspuns exact despre cât să fie dimensiunea
partiției de swap. Însă, spațiul de swap se mai poate adăuga sau reconfigura și ulterior momentului
instalării distribuției, astfel că nu este critică alegerea exactă a dimensiunii partiției de swap la
momentul instalării acelei distribuții.
Recomandare: pentru început puteți opta să configurați dimensiunea partiției de swap ca fiind dublul cantității de
RAM pe care o aveți instalată în calculator, urmând ca ulterior, după ce căpătați experiență, să vă reconfigurați
necesarul de swap în functie de necesitățile proprii.
De asemenea, răspunsul la această întrebare mai depinde și de tipul de disc (disc magnetic clasic vs
SSD) pe care îl aveți montat în calculator. Spre exemplu, dacă aveți SSD și cantitatea de RAM este
suficient de mare, puteți opta pentru a nu mai crea nicio partiție de swap, în scopul micșorării
numărului de operații de scriere pe care le va suferi discul SSD pe parcursul folosirii sistemului (acest
obiectiv pe care l-ați putea urmări, de micșorare a numărului de operații de scriere, este determinat de tehnologia,
bazată pe memorie flash, de realizare a discurilor SSD, conform căreia durata de viață a unui disc SSD este
influențată de frecvența operațiilor de scriere).
Mai multe detalii despre partițiile necesare pentru instalarea unei distribuții Linux Mint și despre
dimensiunile acestora găsiți în documentația oficială, la adresa următoare:
https://linuxmint-installation-guide.readthedocs.io/en/latest/partitioning.html
Observație: la adresa de mai sus veți găsi și o referință către un alt articol, în care sunt descrise
denumirile utilizate de Linux pentru a identifica un anumit disc (denumiri de forma /dev/sdX, cu
X=a,b,c,…) și, respectiv, pentru a identifica o anumită partiție de pe un disc (denumiri de forma
/dev/sdaN, cu N=1,2,3,4,5,… pentru partițiile de pe discul /dev/sda, și denumiri similare pentru partițiile
de pe celelalte discuri).
(Sfat: familiarizați-vă cu astfel de denumiri, căci vă veți întâlni cu ele în cursul executării acțiunilor descrise la
pașii 7-8 de mai jos.)
Observație: doar micșorarea unei partiții deja existente nu este suficientă pentru a elibera spatiu pe disc,
în situația următoare: dacă aveți un calculator cu firmware de tipul BIOS și, prin urmare, cu discul
partiționat după schema clasică MBR, în situația în care aveți deja 4 partiții primare definite (e.g. una ce
conține Windows-ul și alte trei partiții de date), atunci nu veți mai putea crea o nouă partiție pentru Linux,
chiar dacă ați eliberat spațiu pe disc conform celor de mai sus. Soluția în acest caz constă în ștergerea în
totalitate a unei partiții de date, nu doar în micșorarea ei (evident, o veți șterge după ce vă salvați conținutul
ei în altă parte, e.g. pe un disc extern).
Pasul 7: Pornirea unei sesiuni live de Linux de pe stick-ul USB pregătit la pasul 5
Reporniți calculatorul, având conectat într-un port USB stick-ul pregătit la pasul 5, și apăsați tasta
specifică firmware-ului calculatorului vostru (a se vedea cele scrise mai sus la pasul 6, legate de subiectul
BIOS vs UEFI), pentru a afișa meniul de alegere a dispozitivului de bootare (i.e. dispozitivul de pe care să
se încarce un sistem de operare).
Alegeți din acest meniu intrarea corespunzătoare stick-ului USB, pentru a continua cu încărcarea
programului de tip boot-manager instalat pe stick. (Notă: dacă aveți un calculator cu firmware UEFI,
este posibil ca meniul pomenit mai sus să afișeze două intrări corespunzătoare stick-ului USB, una
pentru bootarea de pe stick în modul de compatibilitate BIOS, și alta pentru bootare de pe stick în
modul EFI. În acest caz, vă recomand să alegeți varianta de bootare în modul EFI).
Apoi, după ce ați selectat intrarea adecvată din meniul pomenit anterior, bootarea calculatorului va
continua cu încărcarea programului de tip boot-manager instalat pe stick-ul USB (acest program poate fi
fie Isolinux, dacă sunteți în modul de bootare BIOS, fie Grub, dacă sunteți în modul de bootare EFI), care la
rândul său vă va afișa un meniu cu mai multe selecții posibile.
Alegeți din acest al doilea meniu prima opțiune, “Start Linux Mint 18.3 ...”, și ca urmare se va încărca
în memorie sistemul de operare Linux Mint și veți începe astfel o sesiune live de Linux, în cadrul
căreia puteți experimenta lucrul cu acea distribuție de Linux. (Spre exemplu, puteți folosi unealta Gparted
pentru a redimensiona o partiție, conform celor scrise mai sus, la pasul 6.)
După ce ați testat după dorință Linuxul în această sesiune live, puteți începe instalarea propriu-zisă a
Linuxului pe disc (i.e. pasul 8 de mai jos) făcând click pe iconița ‘Install Linux Mint’ de pe desktop.
Mai multe detalii despre pornirea sesiunii live de Linux de pe stick găsiți în documentația oficială, la
adresa următoare:
https://linuxmint-installation-guide.readthedocs.io/en/latest/boot.html
Observație:
Uneori, în funcție și de componentele hardware pe care le aveți instalate în calculatorul vostru, există și
posibilitatea ca prima opțiune din al doilea meniu amintit mai sus să nu funcționeze corect, caz în care
puteți încerca a doua opțiune din meniu, “Start Linux Mint 18.3 … (compatibility mode)”. Mai multe
detalii despre această situație puteți citi în documentația oficială, la adresa: https://linuxmint-
installation-guide.readthedocs.io/en/latest/boot_options.html.
De asemenea, o altă situație posibilă de eșec la pornirea sesiunii live poate fi cauzată de facilitatea
Secure Boot activată în cazul celor având calculator cu firmware UEFI (a se vedea cele scrise mai sus la
pasul 6, legate de subiectul BIOS vs UEFI), caz în care puteți încerca dezactivarea ei. Mai multe detalii
despre acest subiect puteți citi în documentul:
https://linuxmint-installation-guide.readthedocs.io/en/latest/efi.html
Pasul 8: Instalarea distribuției de Linux pe discul intern al calculatorului
În cadrul sesiunii live de Linux pornite conform celor descrise la pasul 7 de mai sus, porniți programul
de instalare a Linuxului pe discul intern al calculatorului, făcând click pe iconița ‘Install Linux Mint’ de
pe desktop, și urmați pașii procedurii de instalare ce sunt descriși în documentația oficială, la adresa:
https://linuxmint-installation-guide.readthedocs.io/en/latest/install.html
Notă: pașii de urmat sunt descriși într-o manieră foarte clară în documentația oficială, astfel că nu
necesită explicații suplimentare pe care să vi le dau aici, în acest document, cu o singură excepție, cea a
pasului “5. Choose an installation type”, care este și pasul cel mai critic (este pasul în care alegeți unde
anume pe disc să fie instalată distribuția de Linux, și unde anume să fie instalat pe disc boot-managerul
Grub al Linuxului) și ca atare vă voi da indicații suplimentare în cele ce urmează.
Mai întâi, vă recomand să aveți calculatorul conectat la net pe parcursul instalării Linuxului, pentru a se
putea descărca în mod automat atât actualizările la zi existente pentru componentele și aplicațiile
‘înregistrate’ pe fișierul iso al distribuției respective (la momentul creării lui de către furnizorul acelei
distribuții), cât și eventualele drivere hardware proprietare necesare sau/și codecuri multimedia
proprietare (în cazul în care selectați opțiunea respectivă de la pasul 4 din procedura de instalare).
La pasul “5. Choose an installation type” din procedura de instalare alegeți opțiunea “Something else”
și ca rezultat la ecranul următor va apare un meniu de configurare a partițiilor de utilizat pentru
instalarea Linuxului, practic un mic program de administrare a partițiilor (și a spațiului liber) de pe
disc, meniu care arată cam în felul următor:
Observație: în meniul respectiv, veți observa discul intern sub denumirea probabilă de /dev/sda (și cu una sau
mai multe partiții /dev/sda1, /dev/sda2, etc. și cu spatiu liber printre ele), precum și stick-ul USB
conectat la calculator, sub denumirea probabilă de /dev/sdb (și fără partiții pe el), plus eventual alte discuri,
dacă mai aveți conectate la calculator, cu denumiri ce folosesc diferite litere ca sufix (a se revedea nota despre
aceste denumiri, de la pasul 6 de mai sus). Există însă și posibilitatea ca discul intern (cel pe care vreți să
instalați Linuxul “în paralel” cu Windowsul) să primească altă literă decât ‘a’, i.e. să figureze sub denumirea
/dev/sdb (iar sitck-ul USB să apară drept /dev/sda), sau să apară vreo altă combinație de alocare a literelor
către denumirile dispozitivelor de stocare.
Ca urmare, vă revine sarcina să determinați singuri, privind informațiile despre discuri și partițiile de pe acestea
afișate în cadrul acestui meniu, care este litera și, deci, denumirea exactă, asignată sub Linux, discului intern din
calculator, pe care vreți să instalați distribuția de Linux aleasă. Nu-i obligatoriu să fie neapărat /dev/sd a !
Cu ajutorul acestui meniu de configurare, definiți o nouă partiție folosind spațiul liber de pe disc creat
la pasul 6 de mai sus, în felul următor: selectați acel spațiu liber și apăsați pe butonul ‘+’, moment în
care va apare o nouă fereastră, ce arată cam în felul următor:
În această nouă fereastră de configurare ce se deschide, selectați dimensiunea partiției după dorință (a
se reciti cele scrise mai sus la pasul 6 legat de dimensiunea partiției pentru Linux), la câmpul ‘Use as’ (i.e.
tipul de sistem de fișiere) alegeți ext4fs (sau orice altă valoare disponibilă în lista respectivă, dacă aveți vreo
preferință pentru alt tip de sistem de fișiere), bifați să fie formatată noua partiție ce se creează, iar ca punct
de montare alegeți ‘/’, apoi apăsați butonul Ok.
Notă: repetați procedura de mai sus, în situația în care doriți să definiți acum și o partiție de swap (a se
reciti cele scrise mai sus la pasul 6 legat de necesitatea unei partiții de swap pentru Linux), doar că la ‘Use as’
alegeți opțiunea ‘swap’, caz în care nu are sens noțiunea de punct de montare, ca atare acel câmp va
apare ca fiind dezactivat.
Tot în meniul de configurare a partițiilor de utilizat pentru instalarea Linuxului, descris mai sus, există
și o altă setare importantă, ‘Device for bootloader installation’, care vă permite să specificați unde
anume să fie instalat pe disc boot-managerul Grub al Linuxului. Aici aveți două variante posibile,
dintre care puteți alege după dorință una dintre ele, cunoscând avantajele și dezavantajele fiecăreia:
1) puteți opta pentru a instala Grub la începutul discului, alegând în acest câmp valoarea implicită
/dev/sda (Atenție la litera finală, poate fi alta decât ‘a’, conform celor explicate anterior!);
Explicație: această opțiune are avantajul că, în urma instalării programului Grub pentru Linux, se creează
automat un meniu de bootare dual-boot, cu intrări specifice pentru a putea alege la pornirea calculatorului oricare
dintre cele două sisteme de operare instalate, Windows și Linux. Deci, în acest caz, nu mai trebuie să configurați
manual nicio setare, pentru a avea calculatorul configurat pentru dual-boot!
Dezavantajul acestei opțiuni: la orice (re)instalare ulterioară de Windows, e.g. atunci când veți instala
următoarea versiune de Windows 10, rutina de instalare a acestuia va suprascrie programul Grub stocat la
începutul discului cu propriul program BCD, care implicit “știe” să pornească doar Windowsul, deci pierdem
accesul la meniul de dual-boot și capacitatea de a porni Linuxul.
(Notă: există însă posibilitatea de a configura manual programul BCD pentru a “recunoaște” și Linuxul instalat,
sau putem reinstala programul Grub “peste” BCD la începutul discului; mai multe detalii în acest sens vor urma
mai jos.)
sau
2) puteți opta pentru a instala Grub la începutul partiției aleasă pentru a instala Linuxul pe ea (i.e. acea
partiție configurată cu punctul de montare ‘/’ în meniul de configurare descris mai sus), alegând în acest câmp
valoarea /dev/sdaN corespunzătoare acelei partiții (Atenție: N este o cifră, iar ‘a’ poate fi și altă literă).
Explicație: această opțiune are dezavantajul că, în urma instalării programului Grub pe partiția pentru Linux, la
începutul discului rămâne activ programul de bootare BCD al Windowsului, care implicit “știe” să pornească
doar Windowsul, deci nu ni se mai creează automat un meniu de bootare dual-boot, cu intrări specifice pentru a
putea alege la pornirea calculatorului oricare dintre cele două sisteme de operare instalate, Windows și Linux.
Deci, în acest caz, mai trebuie să configurați manual programul BCD sub Windows, pentru a avea calculatorul
configurat pentru dual-boot! Mai multe detalii în acest sens vor urma mai jos.
Ca și avantaj al acestei opțiuni: puteți salva și refolosi fișierul text de configurare a BCD-ului (detalii în acest
sens vor urma mai jos) la orice (re)instalare ulterioară de Windows, e.g. atunci când veți instala următoarea
versiune de Windows 10, pentru a păstra accesul la meniul de dual-boot și capacitatea de a porni Linuxul.
După ce ați ales una dintre cele două opțiuni pentru locația de instalare pentru Grub, apăsați pe butonul
‘Install Now’ și continuați pașii procedurii de instalare descriși în documentația oficială, la adresa
amintită mai sus.
La finalul instalării, fie puteți continua să mai lucrați în sesiunea live de Linux sub care ați făcut
instalarea, fie puteți apăsa direct butonul ‘Restart Now’, pentru a reporni calculatorul, moment in care
deconectați stick-ul din portul USB și bootați calculatorul de pe discul intern, alegând după dorință
unul dintre cele două sisteme de operare pe care le aveți în prezent instalate, Windows si Linux (dacă
ați finalizat cu succes execuția acestui pas 8 din documentul de față).
Observație: dacă mai sus ați ales a doua opțiune pentru instalarea programului Grub, atunci după
repornirea calculatorului se va încărca direct Windowsul și, după cum spuneam mai sus, mai trebuie să
configurați manual programul BCD al Windowsului, pentru a avea calculatorul configurat pentru dual-
boot cu Linux. Această configurare suplimentară se poate face fie utilizând la linia de comandă uneltele
bcdedit și bcdboot oferite de Microsoft în Windows, fie folosind o unealtă third-party numită
EasyBCD, disponibilă aici. Aceasta este o unealtă cu interfață grafică, ce poate fi folosită în mod
gratuit în scopuri necomerciale (pentru descărcare, necesită înregistrare pe site-ul autorului).
Modul de utilizare a uneltei EasyBCD pentru a configura accesul la Linux:
Se pornește programul EasyBCD, se apasă butonul ‘Add New Entry’, iar în fereastra din dreapta se alege tab-ul
‘NeoGrub’ și se apasă butonul ‘Install’, urmat de butonul ‘Configure’. Ca urmare se va deschide cu Notepad un
fișier text de configurare, C:\NST\menu.lst, ce conține inițial doar niște comentarii, inclusiv adresa unui
tutorial despre instrucțiunile de configurare ce trebuie scrise în acest fișier.
Practic, NeoGrub este o variantă particularizată a programului Grub legacy, și ca atare folosește sintaxa acestuia.
Spre exemplificare, presupunând că mai sus ați ales drept partiție de instalare pentru Linux și pentru grub partiția
cu denumirea /dev/sda6, atunci va trebui să adăugați manual în acest fișier, după comentariile deja existente,
următoarele instrucțiuni, i.e. linii de text:
# Pretty colors
color white/magenta cyan/blue
title Linux Mint 18.3 x64 desktop (loading grub2 core.img from /dev/sda6)
root (hd0,5)
kernel /boot/grub/core.img
boot
title Reboot the computer
reboot
title Halt the computer
halt
Explicație: notația (hd0,5) este o altă denumire, folosită de sintaxa Grub legacy, corespunzătoare pentru
/dev/sda6. Spre exemplificare, pentru denumirea /dev/sdc2, notația echivalentă este (hd2,1).
Salvați fișierul și, revenind în fereastra aplicației EasyBCD, apăsați butonul ‘Edit Boot Menu’ și alegeți-vă după
dorință care dintre cele două intrări, Windows sau NeoGrub, să fie pornită automat și după cât timp, dacă
utilizatorul nu alege explicit una dintre ele în acea perioadă de timp. Apoi apăsați butonul ‘Save settings’ și
închideți aplicația EasyBCD. După care puteți reporni calculatorul și alegeți din primul meniu de bootare
opțiunea NeoGrub, apoi din al doilea meniu ce apare, afișat de Grub-ul Linuxului, alegeți opțiunea ‘Linux
Mint...’ pentru a porni Linuxul instalat pe disc.
Observație: dacă mai sus ați ales prima opțiune pentru instalarea programului Grub, atunci după
repornirea calculatorului se va afișa meniul dual-boot generat automat la instalarea Grub-ului și veți
putea alege după dorință să porniți fie Windowsul, fie Linuxul, ori de câte ori veți (re)porni
calculatorul, fără să mai fie nevoie să mai faceți suplimentar vreo altă configurare manuală, precum în
cazul celeilalte opțiuni de instalare a Grub-ului.
Notă: există niște fișiere text de configurare a Grub-ului din Linux, ce pot fi și editate manual în anumite situații
în care ne dorim o flexibilitate mai mare de configurare a meniului de boot, dar prezentarea acestui subiect este
suficient de complexă și ca atare nu constituie un scop al documentului de față.
Observație: dacă ați ales să instalați Grub-ul la începutul discului, atunci, după cum spuneam mai sus, la orice
(re)instalare ulterioară de Windows (e.g. atunci când veți instala următoarea versiune de Windows 10), rutina de
instalare a acestuia va suprascrie programul Grub cu propriul program BCD, deci veți pierde accesul la meniul
de dual-boot și capacitatea de a porni Linuxul. Însă, puteți reinstala programul Grub “peste” BCD la începutul
discului, urmând procedura descrisă în documentația oficială, la adresa următoare: https://linuxmint-
installation-guide.readthedocs.io/en/latest/multiboot.html, și astfel vă veți reface “capacitatea” de dual-boot
a calculatorului.)
O ultimă observație, legată de sistemul de fișiere pe care îl alegeți pentru partiția Linuxului: s-ar putea
ca, în locul sistemului ext4fs recomandat mai sus, să preferați sistemul btrfs, datorită facilităților
moderne, legate de integritatea informațiilor stocate, pe care le aduce acest sistem de fișiere.
În această situație, trebuie să țineți cont de faptul că varianta de program NeoGrub amintită mai sus nu
recunoaște acest sistem de fișiere, deci nu poate încărca nucleul de Linux de pe el.
Ca atare, în această situație aveți două soluții: fie instalați Grub-ul la începutul discului, și atunci nu mai sunt
probleme de recunoaștere a acestui sistem de fișiere, fie lăsați BCD-ul configurat cu NeoGrub instalat la
începutul discului, însă la instalarea distribuției de Linux va trebui să configurați o partiție suplimentară în care
să se monteze directorul /boot (ce va conține Grub-ul și nucleul de Linux), formatată cu ext4fs, pe lângă partiția
principală pentru ‘/’, formatată cu btrfs.
Pasul 9: Alte configurări suplimentare, de efectuat după instalarea distribuției de Linux alese
După ce-ați finalizat cu succes instalarea distribuției de Linux Mint, inclusiv configurarea meniului de
dual-boot, urmând procedura descrisă la pasul 8 de mai sus, v-au mai rămas de efectuat, eventual,
câteva configurări suplimentare, legate de următoarele aspecte:
i) Căutarea de actualizări de drivere hardware pentru calculatorul vostru, urmând procedura descrisă în
documentația oficială, la adresa https://linuxmint-installation-guide.readthedocs.io/en/latest/drivers.html.
ii) Instalarea de codec-uri multimedia proprietare, dacă n-ați făcut-o deja în cursul instalării distribuției de Linux.
Pentru aceasta, urmați procedura descrisă în documentația oficială, la adresa următoare:
https://linuxmint-installation-guide.readthedocs.io/en/latest/codecs.html.
iii) Configurarea suportului pentru diferite limbi (e.g. engleză, română, etc.), urmând procedura descrisă în
documentația oficială, la adresa https://linuxmint-installation-guide.readthedocs.io/en/latest/locales.html.
iv) Configurarea de salvări de siguranță a sistemului (i.e. system snapshots), ce pot fi folosite în scopuri de
backup & recovery. Pentru aceasta, urmați procedura descrisă în documentația oficială, la adresa următoare:
https://linuxmint-installation-guide.readthedocs.io/en/latest/timeshift.html.
Unde puteți găsi help la problemele pe care le-ați putea întâmpina pe parcursul folosirii distribuției de
Linux pe care v-ați ales-o pentru instalare și utilizare ?
Fiecare distribuție de Linux pune la dispoziția utilizatorilor săi diverse canale de comunicare (e.g.
forumuri, etc.) pe care aceștia le pot folosi pentru a căuta ajutor la problemele cu care se confruntă în
folosirea acelei distribuții.
În cazul distribuției Linux Mint, lista cu canalele de comunicare oferite o puteți consulta la adresa:
https://linuxmint-installation-guide.readthedocs.io/en/latest/help.html.
Document: Install_guide.pdf
Titlu: Ghid de instalare Linux, în mod dual-boot, pe un calculator cu Windows preinstalat
Autor: Cristian Vidrașcu
Data ultimei actualizări: 04.03.2018

Navigation menu